Ședința CNSM din data de 16 iunie 2026
În data de 16 iunie 2026 s-a desfășurat cea de a doua ședință din acest an a Consiliului general al Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială (CNSM).
În cadrul întâlnirii au fost supuse analizei și deciziei membrilor CNSM lucrări care vizează politica macroprudențială și riscul sistemic, respectiv: (i) analiza periodică de recalibrare a amortizorului anticiclic de capital, (ii) analiza periodică referitoare la amortizorul de capital pentru risc sistemic, (iii) menținerea statutului de țară terță semnificativă a Republicii Moldova pentru sectorul bancar românesc în ceea ce privește recunoașterea și stabilirea ratelor amortizoarelor anticiclice de capital și (iv) analiza privind recunoașterea prin reciprocitate voluntară a unei măsuri macroprudențiale adoptate de Austria.
De asemenea, Consiliul general al CNSM a fost informat cu privire la: (i) riscurile sistemice la adresa stabilității financiare identificate de autoritățile membre în funcție de aria de competență specifică, (ii) implicațiile asupra sectorului bancar și stabilității financiare care decurg din acțiunea Consiliului Concurenței, (iii) principalele evoluții din piața activelor digitale și (iv) analiza riscurilor din sectorul agroalimentar.
Consiliul general al CNSM a aprobat, cu unanimitatea voturilor exprimate, Recomandarea CNSM nr. R/2/2026 privind amortizorul anticiclic de capital. Rata amortizorului se menține la 1 la sută, pe fondul unui nivel înalt al riscurilor sistemice de natură ciclică, amplificate inclusiv de prelungirea tensiunilor geopolitice.
În urma exercițiului anual de identificare a țărilor terțe semnificative pentru sectorul bancar românesc, în ceea ce privește recunoașterea și stabilirea ratelor amortizoarelor anticiclice de capital, membrii CNSM au decis menținerea Republicii Moldova în această categorie și recunoașterea măsurii macroprudențiale cu privire la amortizorul anticiclic de capital adoptate de autoritatea competentă din acest stat. În conformitate cu reglementările europene în vigoare, rata de 1,5 la sută a amortizorului anticiclic de capital, aplicabilă începând cu luna mai 2026 de autoritatea competentă din Republica Moldova, va fi utilizată de instituțiile de credit din România în calculul amortizorului anticiclic de capital specific instituției, pentru expunerile față de acest stat.
Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială a fost înființat în baza Legii nr.12/2017 privind supravegherea macroprudențială a sistemului financiar național, asigurându-se astfel implementarea Recomandării Comitetului european pentru risc sistemic (CERS) nr.3/2011 privind mandatul macroprudențial al autorităților naționale. Din cadrul CNSM fac parte reprezentanţi ai Băncii Naţionale a României, Autorităţii de Supraveghere Financiară şi Guvernului. Misiunea CNSM este de a asigura coordonarea în domeniul supravegherii macroprudenţiale a sistemului financiar naţional, prin stabilirea politicii macroprudenţiale şi a instrumentelor adecvate pentru punerea în aplicare a acesteia.

