Ședința CNSM din 21 Mai 2018

2018-mai-25 | Întruniri

Consiliul general al Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială (CNSM) s-a întrunit în data de 21 mai 2018, pentru a doua oară în acest an. În cadrul ședinței au fost discutate aspecte care vizează politica macroprudențială, precum analiza periodică de recalibrare a amortizorului anticiclic de capital (CCB), provocările potențiale privind programul Prima Casă, menținerea unor dezechilibre structurale cu privire la sănătatea companiilor nefinanciare, proiectul Raportului anual al CNSM pentru anul 2017 și cadrul de ansamblu privind strategia macroprudențială a CNSM.

În urma dezbaterilor, au fost aprobate, cu unanimitate de voturi, următoarele măsuri de politică macroprudențială:

  1. Recomandarea CNSM nr. R/1/2018 referitoare la recalibrarea programului „Prima Casă”,, prin care se recomandă Guvernului să evalueze oportunitatea recalibrării programului „Prima Casă” din punct de vedere social, prin revizuirea condițiilor de accesare a acestui program, cu menținerea unui grad de îndatorare sustenabil.
  2. Recomandarea CNSM nr. R/2/2018 referitoare la implementarea unor măsuri privind sănătatea financiară a companiilor, prin care se recomandă ca Guvernul să analizeze posibilitățile de îmbunătățire a cadrului de reglementare privind sectorul companiilor nefinanciare, după consultarea cu mediul de afaceri și cu partenerii sociali.
  3. Recomandarea CNSM nr. R/3/2018 privind amortizorul anticiclic de capital în România adresată BNR, prin care se recomandă menținerea amortizorului anticiclic de capital pentru instituții de credit la 0 (zero) la sută, concomitent cu monitorizarea evoluțiilor privind îndatorarea sectorului populației.
  4. Recomandarea CNSM nr. R/4/2018 privind implementarea instrumentelor macroprudenţiale pentru îndeplinirea obiectivelor intermediare cuprinse în Cadrul de ansamblu privind strategia politicii macroprudențiale a Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudențială, prin care se recomandă ca (i) Banca Naţională a României şi Autoritatea de Supraveghere Financiară să implementeze, după caz, instrumentele macroprudenţiale pentru îndeplinirea obiectivelor intermediare cuprinse în Cadrul de ansamblu privind strategia politicii macroprudențiale a Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudențială, iar (ii) Guvernul să susţină politica macroprudenţială a Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudențială, în vederea menţinerii stabilităţii financiare.

Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială a fost înființat în baza Legii nr.12/2017 privind supravegherea macroprudențială a sistemului financiar național, asigurându-se astfel implementarea Recomandării Comitetului European pentru Risc Sistemic (CERS) nr. 3/2011 privind mandatul macroprudențial al autorităților naționale. Din cadrul CNSM fac parte reprezentanţi ai Băncii Naţionale a României, ai Autorităţii de Supraveghere Financiară şi ai Guvernului. Misiunea CNSM este de a asigura coordonarea în domeniul supravegherii macroprudenţiale a sistemului financiar naţional, prin stabilirea politicii macroprudenţiale şi a instrumentelor adecvate pentru punerea în aplicare a acesteia.